Faceți căutări pe acest blog

UE: e-publicatii - Sondajul special Eurobarometru privind ajutorul umanitar


 

UE în ansamblul său — Comisia Europeană împreună cu statele membre — este cel mai mare donator de ajutor umanitar din lume.

Comisia Europeană acordă în întreaga lume asistență pentru salvarea de vieți omenești. Această asistență se acordă în parteneriat cu agențiile ONU, ONG-uri și organizații internaționale precum Crucea Roșie.

Sondajul special Eurobarometru privind ajutorul umanitar (434) a fost efectuat în cele 28 de state membre ale UE între 21 și 30 martie 2015. Unui număr de aproximativ 28 082 de respondenți li s-a cerut în mod direct părerea despre ajutorul umanitar acordat de Comisia Europeană.



Opiniile favorabile în ceea ce privește acordarea de ajutor umanitar de către UE au sporit, în ciuda crizei economice. Nouă din zece cetățeni (90 %) consideră că este important ca UE să continue să acorde finanțare pentru ajutor umanitar, o creștere cu două puncte procentuale față de sondajul precedent, din 2012. Aproape la fel de mulți cetățeni, și anume 85 %, sprijină ideea acordării de finanțare pentru ajutor umanitar chiar și pe fondul crizei economice din Europa.

Acestea sunt câteva dintre principalele concluzii ale ultimului sondaj Eurobarometru privind ajutorul umanitar.




descarcati
descarcati
„Solidaritatea europenilor dă speranțe sutelor de milioane de oameni din întreaga lume care au nevoie de ajutor doar pentru a putea supraviețui pe fondul unor conflicte, strămutări sau dezastre naturale. Sunt mândru că cetățenii noștri sprijină puternic acțiunile umanitare ale Europei: grație acestui sprijin, Uniunea continuă să fie o forță pozitivă în această lume din ce în ce mai complexă”, a declarat Christos Stylianides, comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor.

Cetățenii UE sunt din ce în ce mai bine informați cu privire la activitățile UE în domeniul ajutorului umanitar. Potrivit sondajului, 76 % dintre aceștia cunosc în linii generale activitățile UE în acest domeniu (față de 68 % în 2012). Există, de asemenea, o foarte bună informare cu privire la acțiunile specifice ale UE ca răspuns la crizele majore, cum ar fi epidemia de Ebola din Africa de Vest.

Cetățenii europeni consideră internetul drept sursa lor preferată de informații privind ajutorul umanitar, urmată de televiziune și presă.

O mare majoritate a respondenților (84 %) sprijină, de asemenea, Voluntarii UE pentru ajutor umanitar, o inițiativă care constă în trimiterea de voluntari în întreaga lume, în cadrul unor operațiuni de ajutor umanitar. Primii voluntari UE pentru ajutor umanitar participă deja, de mai bine de un an, la o serie de proiecte-pilot.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cautare in

Traduceti